Scurt Istoric

Sat mic pitit sub umbrarul luncii de pe malul Moldovei, sat cu frumoase și străvechi obiceiuri pline de mireasma sufletului românilor de aici, sat cu oameni „toți unul și unul, cu biserica frumoasă și popurani ca aceia de făceau mare cinste satului lor”.

Numele satului provine de la un vestit căpitan de oaste „Șoiman”, care pentru meritele sale deosebite în luptă, Ștefan Cel Mare îi dăruiește această moșie unde se stabilește și întemeiază satul care va purta numele de Șoimărești. Pentru prima dată satul este atestat într-un document din vremea voievodului Petru Rareș dat la Vaslui la 6 martie 1533 (cf. Col. Procopie Ionescu, Istoricul satelor de pe valea Moldovei , pag. 168, doc. 3261).

De-a lungul istoriei Moldovei satul Șoimarești este amintit în multe documente voievodale și apoi locale ale ținutului Sucevei de care aparținea satul. Astfel se vorbește despre satul Șoimăresti într-un document păstrat la Arhivele Statului București provenit de le mănăstirea Probota din septembrie 1582 din timpul domniei lui Iancu Sasu. La 16 aprilie 1617 , Radu Vodă întărește vornicului Nistor Ureche stăpânirea pe o treime din acest sat de pe Rîșca (Gh. Ghibănescu pag. 602). Pe la 1639 Vasile Vodă întărește pe Gavril, ginerele lui Cocriș, să stăpânească ale sale părți de ocina cât va alege din acest sat, ( cf. Ghibănescu cap. II , p. l , pag. 175) . După spusele bătrânilor, satul era situat aproape de pârâul Rîșca, loc ce astăzi se numește Săliștea, apoi oamenii s-au retras lângă râul Moldova.

Aici s-au așezat și mulți români din Ardeal dupa răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan în 1784. Familiile Ungureanu, Ungurenașu, Tărăboanță de atunci sunt venite.

La capătul din vale al satului stă acum sub umbrarul copacilor ce o străjuiește , bisericuța satului în toată măreția trecută și nemuritoare. De aici de lângă apa Moldovei la numai 15 km est și-a găsit locul pentru veșnicie biserica Sf. Nicolae în care răsunase într-o seară de Paște axionul „Îngerul a strigat” cântat de Nică a lui Ștefan a Petrei. (n. a. Ion Creangă).

Iată împrejurările în care a fost adusă în Șoimărești bisericuța lui Creangă din Humulești. În satul Șoimărești exista o biserică din lemn cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, clădită în anul 1762 de către răzeșii Tănase Frunzete , Manolache Moțoc și Ioan Berea (cf. Marele Dicționar Geografic, 1902, pag. 253, Arhivele Statului Iași).

Prin anul 1880 această bisericuță fiind șubredă , a fost închisă. Un bun creștin, Tănase Onu, s-a consacrat cu tot sufletul de a construi o noua biserică. Astfel, prin contribuția enoriașilor începe în anul 1895 construcția din lemn a locașului (n. n. actual) .

În 12 nov. 1901 când construcția era pe terminate s-a făcut foc ca să se usuce pereții însă din cauza coșului care nu era scos afară, a luat foc plafonul și biserica a ars din temelii.

Parohia Drăgănești de care aparținea satul, cere Mitropoliei construirea unui nou locaș tot din lemn. Mitropolia aprobă însă condiționat construirea bisericii din cărămidă. Neavând mijloace necesare se fac demersuri fără succes. În acele vremuri de zbucium se stabilește în localitatea Șoimărești, prin cumpărarea răzășiei lui Frunzeti, căpitan Ion Safta din Fălticeni care este informat de săteni de necazul lor.

Căpitanul Ion Safta află că mitropolitul vine la data de 11 nov. 1908 să sfințească noua biserică din Humulești, se sfătuiește cu sătenii, însoțit de răzeșul N . Popovici și epitropii, merg la Humulești, obține aprobarea de construcție. Mai mult chiar, mitropolitul Partenie Clinceni sfătuiește pe humuleșteni să doneze celor din Șoimărești vechea lor biserică și astfel vechea biserică din lemn construită în anul 1766 , reparată între 1832-1835 și resfințită, este demolată și transportată la Șoimărești.

Astfel biserica este recladită în forma ei initială de cruce cu trei turle înfundate pe acoperiș și cu un pridvor închis. Este terminată și sfințită pe 11 sept. 1911, preot paroh fiind Victor Popovici. Ctitorii acestei biserici sunt buni creștini din sat, iar inițiatorii și donatorii sunt Ioan Safta, N. Popovici, enoriașul Ion Tărăboanță, Andrei Popovici, fratele lui N. Popovici, avocat și fost prefect de Constanța. Amândoi frații s-au îngrijit și de asigurarea bazei materiale a școlii.

În 1950 biserica este acoperită cu tablă, în 1965 pereții exteriori au fost vopsiți.

Inițial nu a fost pictată și a avut diferite icoane și scene biblice pictate pe pânză și aplicate pe plafon și pereți. Bolta e simplă, din scândură încheiată în lambă, vopsită în bleu cu stele aurii.

Catapeteasma este de construcție nouă, cea de la Humulești a fost oprită. Pictura este în stilul Renașterii, iar tehnica este în ulei. Biserica nu are pisanie. Nu are obiecte de valoare. Are două icoane mari îmbrăcate în metal argintat Iisus Hristos și Maica Domnului, donate de A. Popovici și două icoane tot cu Iisus Hristos, sec . XIX avand inscripția Căpitan Ioan Safta și un potir de argint.
În anul 193 interiorul, picturile și catapeteasma au fost renovate de pictorul I. Luchian . În anii 1946 – 1947 s-a construit o noua clopotnită. Enoriașul V. Tărăboanță a donat o parte din material și a luat inițiativa construcției.

Între 1947 – 1950 s-a reparat acoperișul bisericii, învelindu-se cu tablă zincată.

În vara anului 1965 s-au vopsit pereții interiori, iar în 1977 (n. n. 1970-1972 ) a fost pictată de N. Hontar (n. n. Nicolaie Hantăr din Grumăzești Neamț).

În această biserică povestitorul Ion Creangă a cântat de Paști „Îngerul a strigat”, „de au rămas toți oamenii cu gura căscată” (Amintiri din copilărie).

Preoții care au slujit în această biserică: pr. Mihailă, pr. Gh. Posmoșanu , pr. Gh. Ștefănescu, pr. Victor Ionescu , pr . Sburlea , pr. Iancu Roșu (1942 – 1984), pr. Ștefan Oprea (1984-1989) , pr. Grigore Andron (1990-1999), pr. Cristian Mariean(1999-2002), pr. Mihai Surugiu (2002-2004), pr. Adrian Stănică (10 octombrie 2004 – prezent).

În anul 1978 s-a construit o casa parohială prin grija enoriașilor în frunte cu Ion Tărăboanță, Anton Tărăboanță, Petrea Enache, Costache Holca.

În timpul păstoririi PC Pr. Stănică Adrian, s-au desfășurat mai multe lucrări de restaurare, înfrumusețare și împodobire a sfântului locaș, a casei praznicale, a clopotniței și a altor dependințe  (curățat şi argintat icoane mari şi mici  de pe catapeteasmă şi candelele din biserică; recondiționare catapeteasmă (spălat, vopsit şi aurit); lumânărar nou; recondiționare pictură bisericească(spălat, curăţat, retuşat şi aurit); electrificare două policandre; parchetat întreg sfântul locaş; Instalat centrală termică; Înfrumuseţat biserica şi Sfânta Masă cu veșminte noi şi prapuri noi; S-a realizat mărirea casei sociale(construită  de Părintele Ştefan Oprea în 1987 cu o capacitate de maxim 70 de locuri), cu sală de 22 de metri şi capacitate maximă de 150 de persoane, grup sanitar, locație pentru centrala termică şi magazie de lemne; revopsire biserică(interior şi exterior),tabla bisericii şi clopotniță, magazie și gard; dotarea casei sociale cu aragaz, corpuri electrice, mobilier; gresie şi faianță, perdele noi;  montat la biserică geamuri termopan şi ușă intrare în naos; perdele noi în biserică şi instalația audio(interior şi exterior); Montat hidrofor şi instalație apă; mochetarea întregului sfânt locaş; împodobire Sfintei mese cu veșminte noi, sfânta evanghelie, sfinte vase, sfânt chivot; Îmbrăcarea catapetesmei şi a iconostaselor în veşminte şi dotarea cu 6 sfeșnice mari; montat aer condiționat şi lustră altar; cumpărat traverse pentru naos şi covorașe în faţa iconostaselor; cumpărat tacâmuri pentru casa socială; achiziţionat icoane casa socială şi icoane ale Sfinţilor mai importanți din anul bisericesc; schimbat instalație electrică; cumpărarea unei vesele noi pentru casa socială; dulap pentru veselă; construit şi sfințit  troiță în centrul satului; consolidare clopotniță; cumpărare unitate de securitate pentru centrală; achiziţionare străni sculptate; s-a împodobit sfântul locaș cu vitralii, fiind reprezentați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântul Haralambie și Sfântul Ioan Rusul; s-a înlocuit tabla veche de pe biserică cu alta nouă, reconstruindu-se și pridvorul; s-a dotat biserica cu gratii la geamuri și ușa de la intrare; s-au achiziționat icoane ale sfinților fără cruce roșie, un aragaz și un aspirator noi; s-a argintat icoana Maicii Domnului  (veche din 1963) de la iconostas; s-au achiziționat cinci candele noi, de la magazinul ,,Odorul” din Tg. Neamț, în fața icoanei Maicii Domnului, la iconostasul Învierii și în Sfântul Altar; s-a cumpărat icoana Sf. Mare Mucenic Gheorghe, pentru a fi atașată în spatele iconostasului Maicii Domnului.

Împlinindu-se un secol de când Mitropolitul Partenie Clinceni a sfințit această biserică adusă în Șoimărești, preotul paroh împreună cu  membrii Consiliului Parohial, în frunte cu epitropul Anton Tudosă, au hotărât solicitarea unei slujbe de resfințire în anul 2011. Ca urmare a dosarului prezentat IPS Teofan s-a primit aprobarea pentru săvârșirea slujbei arhierești în data de 20 august, fiind trimis ca delegat al Înaltpreasfinției Sale, PS. Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Umbrele înaintașilor se pogoară din istorii îndepărtate de la Bogdan la Marele Ștefan și Rareș la toți cei ce au apărat țara și legea noastră, trecând într-o ordine desăvârțită spre Potirul Euharistiei tainice .

Biserica, acest izvor al mângâierii din veacuri, va rămâne mereu altarul credinței oamenilor cu Dumnezeu.

Și această bisericuță pe care au văzut-o și în care s-au închinat toți mitropoliții, episcopii, creștinii care au trecut spre mănăstiri, cum spunea marele povestitor, stă astăzi în Lunca Moldovei de la Șoimărești, ca de când lumea aici și cu fiecare sărbătoare a Paștelui. Când se cântă „Îngerul a strigat” se mai adaogă câte o filă pe văbajul anilor ce se strecoară pe nesimțite printre stâncile vremurilor, spre vremea veșniciei. În acest sens N. Iorga spunea „Credința și Carpații au menținut neamul românesc pe aceste meleaguri cu toate vicisitudinile care l-au lovit, Carpatii ca loc de bajenie iar credința liantul care ne- a ținut uniți. (N. Iorga „O viața de om așa cum a fost” ).

Biserica noastră strămoșească a fost cum a spus Mihai Eminescu „Mama poporului român și rămâne în veci mamă” . Fără această credință nimeni nu va putea înțelege valorile de patrimoniu național în conținutul lor spiritual și istoric.
Păstrând credința noastră, cinstim pe moșii și strămoșii noștri care au mărturisit această credință, rămânem în comuniune sufletească cu întreaga suflare creștin-ortodoxă.

Slava și cinstea Neamului nostru Românesc care poartă pecetea Credinței Ortodoxa vor fi duse în Împărația lui Dumnezeu (Apoc. 21, 24, 26).